06.08.2017

Cateheza despre “Patericul Egiptean”

170802-cateheza-tineri-11

Preasfințitul Bartolomeu Anania:
 

Ca și creștinismul primar, călugăria clasică avea un caracter inițiatic. Tainele ei se descopereau prin viu grai, de la dascăl la ucenic, treaptă cu treaptă, puțin câte puțin, cu înaintări și reveniri încete, ocolind accidentele. Părinții Pustiei, foști învățăcei la rândul lor, dovedeau o măiestrie fără seamăn în a-și apropia sufletul omului și a-l călăuzi spre inima lui Iisus, cu o iscusință pe care nici pe departe nu o posedă savanții de astăzi ai psihologiei abisale. Inițierea se făcea de la om la om – mai precis, de la persoană la persoană, – întru comuniunea dumnezeiescului dor. Cărțile s-au alcătuit mai târziu, pe îndelete, prin consemnări ale memoriei, prin epistole programatice sau răvașe răzlețe, ale duhovnicilor ce-și îndrumau ucenicii de departe. Așa s-a născut Patericul.
 

Aparținând aceluiași univers și urmărind același scop, Patericul și Filocalia (de altfel, cu numeroși autori comuni) se deosebesc prin nivelul – să-i zicem – pedagogic, prin modul de a aborda problema desăvârșirii spirituale, atât ca structură cât și ca limbaj. Aceasta nu înseamnă că Patericul l-ar lăsa pe nevoitor la jumatatea drumului, ci doar că-i oferă accesul la înălțimi pe o cale oarecum elementară, mai puțin anevoioasă, dar nu mai puțin mântuitoare.
 

Am iubit Patericul încă din tinerețe pentru că mi s-a părut cartea cea mai realistă din toată literatura monahală a Răsăritului. Dacă asemenea Sfântului Apostol Pavel, ar fi să împrumut comparații din lumea sportului, aș spune că Filocalia este tratatul alpinistului, a celui ce a depășit exercițiile lunecușurilor facile și s-a angajat spre vârfuri înarmat cu espadrile, funii și pitoane; riscul căderii e din ce în ce mai mare, dar și măsurile de apărare sunt mai severe. În schimb Patericul poate fi manualul schiorului. Se știe însă că una din primele griji ale instructorului este aceea de a-l învăța pe elev cum să cadă fără să-și rupă gâtul și cum să se ridice fără să-și frângă picioarele. Aceasta însă presupune eventualitatea căderii. Cititorul neavizat al Patericului este uneori scandalizat de istorisirea unor astfel de prăbușiri, dar nu-i va rămâne străină lecția redresării. În aceasta constă realismul extraordinarei culegeri de fapte, gânduri și povețe monahale, ale cărei pagini sunt deseori vecine cu profunzimea și sprinteneala proverbului.