24.06.2017

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Luna iunie în 24 zile: pomenirea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.


Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, şi acum plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Inaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.
 

Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, aşa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor. Citește mai departe…

04.06.2017

Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul.


Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, luminează-se întru unimea Treimii cu sfințenie de taină

(Antifon al glasului 4)

 

Cinzecimea o prăznuim și venirea Duhului, și taină câtă, că mare este și cinstită (Stihiră la Doamne strigat-am). Prăznuim venirea Duhului… Dar mai înainte oare nu era în noi Duhul? Da! Căci nu era încă Duhul Sfânt, zice Evanghelia (In. 7, 39), și oamenii trăiau neavând Duhul, învață Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovnicească a neamului omenesc sub chipul unui câmp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintâi preziceri, unele se împreunau numai fiecare la închietura sa, pe altele erau deja vine, și crescuse carne, și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele (Iez. 37, 7, 6). Și iată pricina. Că nu era încă Duhul Sfânt, pentru că Iisus nu era încă proslăvit (In. 7, 39). Duhul lui Dumnezeu se depărtase de la om pentru călcarea poruncii, și suflarea vieții dumnezeiești amorțise în el după primirea suflării făcătoare de stricăciune a ispititorului. Iar când Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu prin moartea Sa și S-a proslăvit prin Înviere, Înălțare și prin șederea de-a dreapta Tatălui, atunci s-a deschis iarăși intrare la oameni prin Duhul lui Dumnezeu. Suindu-se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat în omul întâi-zidit suflarea vieții dumnezeiești; păcatul l-a omorât. Acum, Dumnezeu îi dă omului Duh nou (Iez. 36, 26), insuflă în el suflarea nouă de viață, ca să învie sufletul omorât de păcat. Și s-a împlinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: “Prorocește despre Duhul, prorocește, fiul omului”… Și am prorocit, și a intrat într-înșii Duhul, și au înviat, și au stătut pe picioarele lor mulțime multă foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintâi vase primitoare de viață de la El, și începând de la cetele apostolești, El s-a revărsat apoi peste toată făptura (v. stihira la stihoavnă: Acum Duhul Mângâietor…) și, dând viață tutoror celor ce Îl primesc, prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, a alcătuit și a întocmit marele trup al Bisericii, crescând întru toate întru El, și pe deasupra crescând cu creșterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19). Citește mai departe…

25.05.2017

Înălțarea Domnului

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur.


“Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)
 

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.
 

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale. Citește mai departe…

21.05.2017

Sfinții Împărați Constantin și Elena

Luna mai în 21 zile: pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.


Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.
 

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgâni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpânirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpânea părţile acelea.
 

La curtea împăratului Consta erau mulţi creştini în tot felul de dregătorii, iar unii dintre ei erau chiar slujitori de aproape ai lui. Vrând împăratul să ştie care dintre bărbaţi sunt buni, desăvârşiţi şi statornici în credinţă, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească şi le-a zis: “Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credinţă cu mine”. Citește mai departe…

03.04.2017

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Luna aprilie în 1 zi: pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.


Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios şi slăvit a le descoperi şi a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărăteşti, este lucru de frică şi de pierzare; iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare pagubă pentru suflet. De aceea şi eu – zice Sfântul Sofronie – sunt cuprins de frică, ca pe cele dumnezeieşti să le ascund în tăcere, aducându-mi aminte de primejdia cea îngrozitoare a slugii celei leneşe, care, luând de la Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, şi pe cel dat pentru lucru l-a ascuns, nelucrându-l.
 

Această povestire sfântă, care a ajuns până la mine, nu o voi tăcea deloc. Însă nimeni să nu fie necredincios pentru cele ce voi scrie şi pe care eu singur le-am văzut; nici să mă socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de acest lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi în cele sfinte! Iar de vor fi oarecare din cei ce vor afla scrierea aceasta şi, minunându-se de acest preaslăvit lucru, nu vor voi să creadă, acelora milostiv să le fie Domnul. Deoarece aceia, cugetând la neputinţa firii omeneşti, socotesc că sunt cu neputinţă cele ce grăiesc despre oameni, ca lucruri preaslăvite. Acum se cade să începem povestirea de acest lucru minunat, care s-a făcut în neamul nostru. Citește mai departe…