21.05.2017

Cateheza despre “Gânduri”

170510-cateheza-tineri-2
 

Iată, după Sfântul Marcu Ascetul, cum trebuie să ne îngrijim și de gândurile noastre, sau cum trebuie să le raportăm pe toate la Hristos care locuiește în inima noastră.
 

Mai întâi, orice gând bun rasare în noi să-l aducem, de la prima apariție în cuget, ca jertfă lui Hristos, Cel ce locuiește în adâncul inimii noastre. “Templul este locașul sfânt al sufletului și al trupului, care e sădit de Dumnezeu. În sfârșit, altarul este masa nădejdii așezată în acest templu. Pe ea se aduce de către mine și se jertfește gândul întâi născut al fiecărei întâmplări, ca un animal întâi născut adus ca jertfă de ispășire pentru cel ce-l aduce, dacă îl aduce neîntinat. Dar acest templu are și un loc în partea dinăuntru a catapetesmei. Acolo a intrat Hristos pentru noi ca Înaintemergător, locuind, de la Botez, în noi. Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru, cea mai ascunsă și mai sinceră a inimii, încăpere însă care dacă nu se deschide prin Dumnezeu și prin nădejdea rațională și înțelegătoare, nu putem cunoaște în chip sigur pe Cel ce locuiește în ea și nu putem ști nici de au fost primite jertfele de gânduri sau nu. (…)”.
 

Așadar, orice gând nevinovat apare în noi să-l închinăm lui Hristos, sau să-l punem în legătură cu gândul la Hristos, din prima clipă, pentru că orice gând e pândit de “fiarele din trestii” (Ps. 67, 31), adică de duhurile rele, sau de gândurile pătimașe ale noastre care se reped din ascunzișul lor și mușcă din el, vătămându-i frumusețea sau răpindu-l. Felul cum un gând nevinovat care răsare în cuget este mușcat și întinat îndată de unul rău, l-a descris pentru prima dată Evagrie, cu următoarea pildă: Citește mai departe…

21.02.2017

Cateheza despre “Harul Duhului Sfânt”

170215-cateheza-tineri-5
 

Starețul Efrem Filotheitul (Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul – Meșteșugul mântuirii):
 

Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea. Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
 

Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.
 

Câteodată zicea unui frate dintre noi:
 

– Spune, fiule, rugăciunea, că nu te aud c-o spui!
 

– Eh, acum, părinte, după atâţia ani de călugărie, s-o spunem cu voce tare?
 

– Te ruşinezi, fiule, să spui rugăciunea cu voce tare, ca să nu te ia ceilalţi drept începător? Te crezi îmbunătăţit? Este ruşine când nu spunem rugăciunea şi când mintea noastră fuge încoace şi încolo, iar gura nu stă deloc. Aceasta e ruşine, şi înaintea ochilor lui Dumnezeu şi înaintea ochilor oamenilor. Citește mai departe…

12.02.2017

Cateheza despre “Duhul Sfânt”

170208-cateheza-tineri-1
 

Cuviosul Siluan Athonitul (Între iadul deznădejdii și iadul smereniei – Despre har):
 

N-am adus în mănăstire decât păcatele mele și nu știu de ce Domnul mi-a dăruit, pe când eram încă tânăr începător, atât de mult har al Sfântului Duh, că sufletul și trupul meu erau pline de har, și harul era ca la mucenici, și trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.
 

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfânt: nici nu știam că este Duh Sfânt, cum vine și ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.
 

O, Duhule Sfinte, drag ești Tu sufletului! Nu e cu putință să te descriu, dar sufletul cunoaște venirea Ta și Tu dai pace minții și dulceață inimii.
 

Domnul spune: “Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29]. Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfânt: căci numai în Duhul Sfânt își găsește sufletul odihna desăvârșită.
 

Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că mult ne iubește Domnul și ne dă harul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să păstrăm harul, trebuie să iubim pe vrajmași și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate întristările.
 

Citește mai departe…

04.12.2016

Cateheza despre “Istoria creștinismului pe teritoriul țării noastre”

Începuturile creștinismului pe teritoriul țării noastre – Sfântul Apostol Andrei:
 

În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Apostolul Andrei vin și unele colinde și creații folclorice dobrogene și din stânga Prutului (de pildă, balada Sf. Andrei), precum și unele toponimice (Peștera Sf. Andrei – în comuna Ion Corvin, în sudul Dobrogei, Pârâiașul Sf. Andrei, Apa Sfântului ș.a.). Există deci o serie de mărturii istorice, precum și unele folclorice-toponimice, care dovedesc că o parte a teritoriului României a fost evanghelizat de unul dintre ucenicii Mântuitorului, și anume de Sfântul Apostol Andrei.
 

Mărturii arheologice:
 

Dintre obiectele obiectele creștine din secolul IV, cel mai important este binecunoscutul donarium (tăblită votivă) din bronz , de formă dreptunghiulară (32,5 x 13,2 cm), cu inscriptia latină: Ego Zenovius votum posui. Obiectul a fost descoperit în 1775 la Biertan (jud. Sibiu) În partea inferioară a tăbliței, o verigă permitea să se prindă de ea un mic disc (diametru de 19,5cm), tot din bronz, cu monograma lui Hristos, formată din litere grecești XP (chrisma sau chrismon); probabil, de acest disc atârna o candelă. Ambele piese duc la presupunerea că erau folosite într-un lăcaș de cult, aici la Biertan. Datează din secolul IV, lucru ce-l deducem din forma literelor, dar și după monograma care se folosea pe atunci, în timpul lui Constantin cel Mare. Inscripția latină duce la constatarea sigură că n-a putut aparține decât unor daco-romani care vorbeau în această limbă. Citește mai departe…

27.11.2016

Cateheza despre “Veșnicia ascunsă într-o clipă”

Părintele Arsenie Papacioc:
 

Dar nu pentru trecutul tău grozav te mântuiești, ci pentru trăirea momentului. Se poate să faci un păcat de moarte și anulezi totul. Pentru că “în ce te va găsi moartea, în aceea te va judeca”. Sau poți să cazi într-o patimă și să te ridici într-o clipă, cu mare părere de rău și sigur, cu căință, cu smerenie. Chiar dacă mori în fiecare zi, și preț de o secundă, prin păcate sau neatenții, trebuie să înviezi în aceeași zi. Orice moarte trebuie urmată de o înviere, în fiecare zi!
 

Vă mai spun ceva: fiți atenți la secundă; la fiecare secundă! O secundă, o biată secundă, la care nici nu suntem atenți, și mântuirea poate fi pierdută! Un moment e foarte important dacă știi să-l trăiești. Deci trăiești momentul ca să repari trecutul și să câștigi viitorul! Nu vă gândiți ce va fi. Lăsați viitorul să-și rezolve singur problememle! Tu trăiește momentul ăsta cum trebuie și lasă în seama lui Dumnezeu viața ta.
 

*

 

Părintele consideră că a fi licențiat este o realizare profesională. Numai a dori Veșnicia fericită și a face în fiecare zi tot ce-ți stă în putință să ajungi acolo, înseamnă că te-ai ancorat la idealul cel mai înalt, fără de care nu reușești mai nimic:
 

“Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri Veșnicia. Acesta este idealul. A avea cineva gândul să ajungă ceva în viață e un scop omenesc, nu un ideal. Idealul este să slujești la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu știi că slujești lui Dumnezeu, Care e Veșnic, te vei împotmoli. Trebuie să fii atent: ce nu ține de Veșnicie, nu face!” Citește mai departe…